Un pas spre Rămas Bun

Primul pas pe care îl fac spre a-ți spune ”Rămas Bun!” este azi, în această ultimă seară a lui 2012. A fost un an mediocru până la momentul acelei zile din noiembrie… apoi a devenit un an oribil. Am testat din plin figuratul ”Sfârșitului de Lume” și m-am trezit într-un Univers post-apocaliptic în care trebuie să reconstruiesc… tot. Inclusiv pe mine. Știi care este, însă, partea bună cu a ajunge jos de tot, pe podeaua cea mai rece, în ungherul cel mai întunecat, la limita inferioară…? Că de acolo nu mai ai unde să te duci decât în sus. Și azi am înțeles asta…

Nu știu ce faci tu… probabil, fără grijă, te distrezi alături de oameni noi, alături de oameni pe care i-am cunoscut cândva. Eu… eu rămân modestă acasă, cu Lady și cele mai apropiate două prietene. Eu pășesc în liniște și umilă în 2013. Inițial am fost revoltată la acest gând… aveam atâtea planuri pentru acest Revelion. Dar cumva, peste noapte, pacea s-a așternut. Am pregătit o prăjitură, exact așa cum îți făceam ție în zilele cu soare… Dar asta e pentru mine. Pentru mine și pentru cei care au rămas în viața mea. E prima oară după multă vreme când fac o prăjitură și nu mă gândesc deloc la tine… E primul meu pas spre ”Rămas Bun”.

saying-goodbye-quotes-9

Am înțeles anul acesta că oamenii se pot purta deseori crud și fără discernământ. Dar am priceput și că, pentru binele meu, trebuie să îi iert oricum. Am învățat în 2012 că oamenii te vor minți, chiar dacă tu ești sincer și le oferi bucăți din sufletul tău. Dar aleg să fiu sinceră în continuare. Am descoperit că cineva poate distruge un castel de vise, planuri și speranțe cu un singur cuvânt, cu o singură decizie unilaterală. Dar promit să am și de acum încolo vise, speranțe, idealuri. Am înțeles că adesea perseverența mea și sacrificiul pot fi interpretate ca egoism și inadaptare. Aleg totuși să lupt în continuare pentru ceea ce știu că e bine și frumos. Am înțeles, într-un final, că întreaga ”luptă” se dă între mine și… mine. Între ceea ce sunt și karmă, precum spunea un citat motivațional. Înțelegând asta… simt că am pornit cu adevărat pe drumul către ”Rămas Bun”. Îmi pare rău, dragul meu, pentru pierderea ta…

Intru în 2013 cu speranța unei Evey altfel decât blue… Îmi propun să migrez spre un spectru mai cald. La mulți ani!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s