Despre Rămas Bun

L-am iubit. Mult. Așa, în modul ăla în care știi că îți pui fericirea în mâinile cuiva, în modul ăla în care știi că e doar în mâinile acelei persoane și nu mai ai niciun control… Dar tot o faci, pentru că speri că o va păstra cu grijă. Și nu te gândești niciodată că se va ajunge la ”Rămas Bun”. Noi ne-am spus ”Rămas Bun”…  Irevocabil, definitiv. Cu o certitudine că nu se mai poate altfel care mi-a zguduit imaginea despre lume, cu o atingere care mi-a deformat definitiv concepția despre loialitate.

Dar dincolo de ce își spun cei doi, rămâne un moment propriu de ”Adio!” pe care trebuie să îl ai tu, cu tine. Eu acum îl caut… Știți povestea lui Peter Pan? El spunea la un moment dat: ”Never say goodbye, because goodbye means going away and going away always means forgetting.”. Poate că nu sunt pregătită să îl uit și d-asta nu îmi pot lua ”la revedere”. Dar va veni o zi când orice fir de ață care duce spre această poveste va fi o povară prea grea de purtat în inima mea. Și atunci…

…atunci o sa îmi iau ”Rămas bun”! Va veni o zi când va rămâne o simplă amintire în culori pale, care nu îmi mai poate răni ochii. Iar drumul spre acea zi va fi păstrat în acest Jurnal de Rămas Bun. Aici e cronica unei povești fără happy-end. Aici e drumul de descoperire a unei vieți fără noi, a unei dimineți în care ceața se va ridica și mă va lăsa să văd că la finalul drumului mă așteaptă ceva mai bun. Sper… pentru că am fost, sunt și rămân o romantică, o idealistă.

long way

Pentru că rămân fidelă iubirii ce nu va pleca.

3 comments on “Despre Rămas Bun

    • Mă declar mulțumită dacă ajung la momentul în care pot să spun ”Adio”. 🙂 Simplul fapt că îmi trebuie timp înseamnă că nu o pot face la fel de ușor și rece precum el. Dar e ok așa, pentru că asta spune ceva despre caracterul meu… și nu mi-ar fi plăcut să fiu o persoană care după 4 ani să poate șterge tot cu un simplu ”îmi pare rău”.

  1. Ai un trandafir albastru la gravatar…sau macar cu asa ceva seamana…
    Poate nu e o intamplare ca am la fel. Al meu e foarte clar 🙂
    Oricum…blogurile noastre s-au nascut exact din acelasi motiv. Daca te uiti pe la primele mele postari vei vedea clar.
    Desigur, de-a lungul timpului au fost si altele. Ca un fir fosu.
    Cred ca eu l-am iubit pe acel el mai mult ca pe mine. Mi-a distrus viata. Mi-am distrus viata.
    Si nu-l pot uita. S-au implinit trei ani de cand l-am cunoscut…si un an si jumatate de cand nu mai e nimic…si inca doare. La fel.
    Nu te incurajez fiindca nu-s capabila sa ma incurajez nici macar pe mine.
    Eu iti spun doar sa scrii mai departe. Pe mine scrisul pe blog ma ajuta doar sa nu-mi pierd mintile…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s