Am știut că te iubesc…

Am știut că te iubesc înainte să te cunosc…

Am știut de dinainte să te cunosc că mă voi pierde printre simțuri când îți vei plimba ușor degetele pe partea interioară a brațului meu în timp ce ne uităm împreună la un film. Am știut că o să mă simt cea mai ocrotită femeie din lume în momentul în care vei rămâne locului, pe canapea, la minute bune după ce genericul filmului s-a încheiat, doar pentru a-mi feri somnul de mișcări bruște și pentru a-mi proteja ochii închiși de șuvițe rebele.

Am știut că mă voi simți cea mai dorită femeie când vei întârzia la o întâlnire importantă dimineața doar pentru a rămâne mai mult cu mine în pat. Am știut că voi fi a ta mereu, în mătase neagră, nu albă.

Am știut că inima o să îmi devină tahicardică atunci când înainte de miezul nopții din ziua aniversării noastre (și niciun moment mai devreme, după ce o zi întreagă te-ai făcut că ai uitat, până la punctul în care m-ai scos din sărite!), îmi vei înmâna finalmente cadoul: două bilete la Paris, o vacanță doar pentru noi. Și nici măcar nu îți place Parisul…

Image
Am știut că voi fi etern îndrăgostită de plimbările cu tine, în parc, ținându-ne de mână, la apus de soare și în tăcere. Am știut că voi tresări de bucurie la auzul cheilor și că mă voi extazia precum un copil când pe ușă va intra, mai întâi, într-o zi banală, o floare violet. Apoi tu, zâmbind complice. Am știut că te iubesc de fiecare dată când m-ai pus să rezolv tot felul de enigme mici și enervante pentru a-mi putea primi cadoul de Crăciun. Sau ăla luat în drum spre casă, fără un motiv anume.

Am știut că te voi iubi mai mult cu fiecare noapte ce trece și în care nu poți dormi altfel decât ținându-mă în brațe. Am știut că te voi iubi mai mult de fiecare dată când vocea ta va articula serios, profund și dulce un cuvânt: ”iubito”! Am știut că nu voi mai avea scăpare când în timpul unei certe pătimașe mă vei prinde subit de incheietura mâinii și o vei săruta… cum să îți rezist?

Am știut că te iubesc când am știut că tu ești cel mai bun prieten al meu, când am văzut în privirea ta întreaga mea viață, până la ultimul rid. Am știut că tu ești cel pentru care am rătăcit atâția ani în momentul în care am găsit în buzunarele tale fiecare bucată din puzzle.

Am știut că te iubesc înainte să te cunosc… Pentru că te iubesc și acum. Și încă nu te cunosc. Caută-mă tu… fă tu asta pentru noi. Eu o să aștept cuminte, iubindu-te în continuare fără să te cunosc. Caută-mă tu… pentru că eu sunt obosită, lipsită de speranță sau credință. Caută-mă tu, pentru că eu m-am pierdut pe drum. Și o sa ai mult de muncă să îmi arăți drumul acela pentru două persoane… pentru că sunt atât de obișnuită să rătăcesc, încât nu știu dacă mă mai pot întoarce. Totuși… tu caută-mă. Riscă tu ceea ce eu nu mai pot risca. Fă-o pentru noi… și pentru că, orice a fost, oricât m-am mințit, eu am rămas mereu fidelă iubirii noastre… chiar dacă încă nu am trăit-o

S-a așternut tăcerea

S-a aşternut tăcerea peste acest blog… exact cum s-a aşternut şi peste povestea noastră. Nu mai aud ecourile vocii tale, nici nu mai simt parfumul discret al trupului tău ascuns printre cearceafuri. Nu mai simt umbra atingerii tale, precum nici culoarea pală a prezenţei tale prin cotloanele casei. Totul e tăcere… totul e încremenit. Totul e un film care s-a sfârşit. Sau a intrat pe pauză… eu sper că prima variantă, căci nu vreau să cred că mă mai pot întoarce vreodată în abisul negru în care mă aflam când lumea se sfârşea

Mi-am reechilibrat Universul, punându-mă pe mine ca piesă centrală. Am mărit viteza cu care se rotesc “astrele” din el. Totul este acum un tumult continuu. Mi-am dat seama că pot da o conotaţie completă formulei “on my own” şi am învăţat să o accept întru-totul. Şi personal şi profesional… Şi din acel moment ceaţa s-a ridicat de pe drum. Poate că nu îi văd finalul, dar cu siguranţă zăresc traiectoria. Şi pare a fi una frumoasă.

Printre proiectele care îmi cad în braţe (sau pe care le trag eu spre mine, încă nu mi-e clar care afirmaţie e mai adevărată), am ajuns la unul care mi-a amintit de tine. Şi chiar aveam nevoie de sfatul tău. Te-am sunat, am vorbit degajat… precum 2 vechi amici. Eram curioasă dacă inima mea va bate mai tare sau mai repede… Nu. Nimic. Nici dor, nici furie, nici regret, nici confuzie şi cred că… nici iubire. O urmă de afecţiune amicală, cred că e ce poate descrie starea mea. Cred. Sper.

S-a aşternut tăcerea peste inima mea şi nu mai simt nevoia să mă revolt sub anonimatul unui pseudonim care ar face sens doar pentru tine. S-a aşternut tăcerea şi absența vibraţiilor distorsionate lasă focul din mine să ardă molcom și transformă acest “blue” în puternicul “red” care m-a caracterizat cu mult înainte să apari tu în viaţa mea. Se aşterne tăcerea şi din ea ies… eu.

blue red

Mai mult respect

Mă gândeam cu ironie în zilele trecute că în ultima noastră lună de relație am avut o discuție serioasă, în urma căreia m-ai dezamăgit foarte tare și care a determinat o schimbare de atitudine în mine. Ți-am spus, simplu, în mod repetat, ori de câte ori mi se părea că ești indiferent, răutăcios sau egoist: ”Cred că merit mai mult respect!”. A fost începutul schimbării din mine… am realizat că lăsând prea mult de la mine, în orice tip de relație interumană, îmi aduc mie însămi o lipsă de respect.

Am decis, la un nivel inconștient atunci, că merit mai mult respect decât primesc. Și ți-am comunicat acest lucru. Apoi ți l-am reamintit. Ca urmare a acestui mesaj trimis de mine… ai ales să ne despărțim. Și am fost furioasă inițial. Atât de furioasă! Eu îți cer mai mult respect în schimbul iubirii mele, a eforturilor mele, a compromisurilor pe care le-am făcut și tu îl manifești dându-mi cu tifla când am mai mare nevoie de tine?! Inițial… Acum, îmi dau seama că am primit ce am cerut. Mai mult respect. Prezența ta, prin manifestările ei, mă jignea gratuit. Și era ceva ce ai decis că nu poți schimba… Nu puteai deveni un om mai bun. Așadar, ai ales să te retragi. Aproape că mi-ar suna altruist, dacă nu aș ști că e doar o întâmplare și că tu nu ai privit așa lucrurile, ci ai făcut ce era bine și mai comod pentru tine.

respect

Nu de la tine am primit mai mult respect… de la viață am primit. Am primit ce am cerut de la Univers. El m-a ascultat, a privit spre karmă și a decis că merit să primesc ce am cerut. Chiar dacă într-o altă formă decat cea pe care am gandit-o eu. Mai devreme sau mai târziu, cu toții primim ceea ce cerem.

Mici, infime, minuscule variabile

Mereu am fost fascinată de ideea de destin. Mereu am crezut în ea, la fel de puternic cum cred și în liberul arbitru. Cred că viața este un mix al celor două. Facem în fiecare zi alegeri, ele ne reprezintă și ne definesc ca persoane. Ele ne poartă pe anumite drumuri. DAR… elementele care ne pun în fața alegerilor, cine le aranjează?

De exemplu, dacă în urmă cu 4 ani prietenului meu bun pe care trebuia să îl iau de la aeroport nu i se anula zborul, eu nu aș fi venit în aceea seară la film și nu ne-am fi cunoscut. Dacă Miruna nu ar fi rămas prinsă cu două ore în plus în examen nu am fi rămas noi 2 singuri în așteptarea ei și nu am fi început să vorbim și să ne descoperim. Dacă eu aș fi trecut peste supărarea mea și aș fi răspuns ”ok” la sms-ul ”Mai bine vino acasa, ți-am luat și ție o pizza”, poate am fi făcut și sărbătorile astea împreună.

people fate
Sunt atât de multe rotițe minuscule în viața noastră care dacă s-ar învărti puțin altfel, ar genera un cu totul alt set de situații și alegeri. Ori acele mici detalii, acele minuscule variabile, acele infime ”dacă-uri” sunt ceea ce eu numesc DESTIN. Se întâmplă pentru că trebuie… au un scop pe care îl vom descoperi cândva.

De exemplu, dacă în urmă cu mulți ani nu mă plictiseam într-o seară… nu m-aș mai fi trezit azi de dimineață bosumflată că nu am niciun sms în inbox și nu aș mai fi rămas privind telefonul puțin panicată, puțin confunză, puțin speriată, într-o secvență pe care aș numi-o grobian ”Oh, shit!”.

Lecție

Mă uimește uneori sufletul uman și puterea sa de a se regenera, precum și încăpățânarea de a merge mai departe când calculele logice îi spun că nu e ”a bună”. Mă uimește cum găsește, unde mintea nu ar putea găsi, motive de a-ți aduce un zâmbet pe față. Mă uimește cum îmi poartă pașii pe acest drum de ”rămas bun” și are grijă să fiu în fiecare zi mai detașată, mai puternică… să mă simt, din nou, acasă.

goodbye

Mă uimește cum spiritul găsește cadouri chiar și în cele mai nefericite evenimente. Le numește simplu ”lecții”. Și caută în ele cheia drumului spre viitorul luminos, cel în care nu ai putea obține Minunea Minunilor fără învățămintele de acum. Te convinge că trebuie să treci prin asta ”for the greater good”, te face să te simți un erou.

Licuriciule, încep să te văd ca pe o lecție…

”Your heart is not open so I must go
The spell has been broken, I loved you so
Freedom comes when you learn to let go
Creation comes when you learn to say no

You were my lesson I had to learn
I was your fortress you had to burn”