S-a așternut tăcerea

S-a aşternut tăcerea peste acest blog… exact cum s-a aşternut şi peste povestea noastră. Nu mai aud ecourile vocii tale, nici nu mai simt parfumul discret al trupului tău ascuns printre cearceafuri. Nu mai simt umbra atingerii tale, precum nici culoarea pală a prezenţei tale prin cotloanele casei. Totul e tăcere… totul e încremenit. Totul e un film care s-a sfârşit. Sau a intrat pe pauză… eu sper că prima variantă, căci nu vreau să cred că mă mai pot întoarce vreodată în abisul negru în care mă aflam când lumea se sfârşea

Mi-am reechilibrat Universul, punându-mă pe mine ca piesă centrală. Am mărit viteza cu care se rotesc “astrele” din el. Totul este acum un tumult continuu. Mi-am dat seama că pot da o conotaţie completă formulei “on my own” şi am învăţat să o accept întru-totul. Şi personal şi profesional… Şi din acel moment ceaţa s-a ridicat de pe drum. Poate că nu îi văd finalul, dar cu siguranţă zăresc traiectoria. Şi pare a fi una frumoasă.

Printre proiectele care îmi cad în braţe (sau pe care le trag eu spre mine, încă nu mi-e clar care afirmaţie e mai adevărată), am ajuns la unul care mi-a amintit de tine. Şi chiar aveam nevoie de sfatul tău. Te-am sunat, am vorbit degajat… precum 2 vechi amici. Eram curioasă dacă inima mea va bate mai tare sau mai repede… Nu. Nimic. Nici dor, nici furie, nici regret, nici confuzie şi cred că… nici iubire. O urmă de afecţiune amicală, cred că e ce poate descrie starea mea. Cred. Sper.

S-a aşternut tăcerea peste inima mea şi nu mai simt nevoia să mă revolt sub anonimatul unui pseudonim care ar face sens doar pentru tine. S-a aşternut tăcerea şi absența vibraţiilor distorsionate lasă focul din mine să ardă molcom și transformă acest “blue” în puternicul “red” care m-a caracterizat cu mult înainte să apari tu în viaţa mea. Se aşterne tăcerea şi din ea ies… eu.

blue red