Dragostea durează 3 ani?

Fiind prinsă în propria-mi relație, al cărui declin (fie și nedeclarat) începuse de 1 an, nu am mai fost atentă la ceea ce se întâmplă în jurul meu. Mai mult, aveam senzația că în curțile tuturor relațiilor este roz și că doar la mine devine gri și asta mă determina să pun și mai multă presiune pe ideea de a găsi și remedia fisura. Aparent era nevoie să schimb întreaga ”instalație”, fisura devenise o prăpastie…

Trezită la realitate m-am reconectat cu oamenii pe care îi neglijasem și din viața cărora făcusem parte în ultimii ani doar de la distanță. Și am văzut dincolo de aparențe, aceste mici detalii pe care eu însămi fusesem o maestră în a le menține, relațiile prietenelor mele, cele după care uneori, în sine mea, tânjeam… sunt la fel de fisurate precum era a mea. Frustrări pe care le recunosc și la mine, neîmpliniri pe care și eu am încercat să le ascund sub un covor imperial de catifea, dezamăgiri nespuse… Toate aceste relații au ajuns la momentul 3 ani. Așadar, nu pot să nu mă întreb: dragostea chiar durează (doar) 3 ani?!

Și poveștile cu bătrâneii care se plimbă prin parc la 70 de ani ținându-se de mână?! Și poveștile cu prințese și happy-end? Și jurământul ”până când moartea ne va despărți”? (Ah, stai… că nici până acolo nu se mai ajunge…) Eu refuz să cred că orice relație se termină după 3 ani… refuz! Probele îmi sugerează că sunt visătoare, dar mai bine așa decât să încep orice drum cu ideea că are termen de garanție.

Ce se întâmplă în acești 3 ani? Poate e monotonia, poate siguranța de sine. Eu mereu am zis, chiar și în relația care m-a adus în această călătorie de rămas bun, că siguranța e o mare problemă. Dacă ai ști că AZI e ultima ta zi cu o persoană care ți-e dragă, cum te-ai purta cu ea? Vă spun eu: ca și cum ar fi centrul Universului! Dacă ai conștientiza că poți pierde în orice moment o persoană pe care o iubești… te-ai asigura să știe cât de importantă e pentru tine. Ai fi atent la ce își dorește, nu ai lăsa loc de indiferență și cuvinte șterse, ai fi plin de grijă și recunoștință.

die tomorrow

Ce vreau să spun e că, deși sună precum un clișeu, ar trebui să ne purtăm cu cei pe care îi iubim de parcă ar fi ultima zi în care îi avem alături. La un moment dat, asta va fi realitatea. Iar noi vom merge mai departe și fără ei. Dar și fără regrete.

Advertisements